CURS DE GEOPOLITICĂ PE ÎNŢELESUL GUVERNANŢILOR DE LA BUCUREŞTI

Halford John Mackinder a publicat în 1904 la Royal Geographical Society un concept geostrategic numit Heartland Theory, preluat şi adaptat după cel de-al Doilea Război Mondial de SUA. Această doctrină stă şi azi la baza politicii externe americane, în laboratoarele căreia se clonează în permanenţă germenii agresiunii militare la scară planetară. Potrivit teoriei lui Mackinder, suprafaţa Pămîntului se împarte astfel:

1. Leagănul civilizaţiei (World-Island) era considerată structura geografică principală, cuprinzînd cele 3 continente care sunt legate unul de altul: Europa, Africa şi Asia. El are cea mai întinsă suprafaţă, este cel mai populat, cel mai bogat în resurse şi extrem de accesibil pe uscat.

2. Elementul cheie al Leagănului civilizaţiei este Pivotul acestuia (Heartland), delimitat de la vest la est de delta fluviului Volga, la vărsarea lui în Marea Caspică şi de izvorul fluviului Yangtze, din munţii Tanggula-Tibet; iar de la sud la nord de munţii Himalaya şi de oceanul Arctic. Aici sunt concentrate 60% din resursele minerale, de apă potabilă, de teren propice agriculturii, de păduri ale Terrei. Dimensiunile și poziția centrală a Pivotului l-au transformat în cheia de acces în Leagănul civilizaţiei. Numai că Pivotul se suprapune pe teritoriul fostei URSS (mai puţin Peninsula Kamciatka).

3. Pivotul Leagănului civilizaţiei este înconjurat de Semicercul periferic interior, aparţinând şi el Leagănului civilizaţiei, compus din Europa, nordul Africii, peninsula Arabică, India, Indochina şi China. Semicercul periferic interior era considerat de Mackinder drept centura de siguranţă, de la graniţă, a Pivotului şi prin urmare focarul conflictelor militare, generate de dorinţa de accedere a SUA la pârghiile de control al Pivotului (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Pivot_area.png).

4. A 2-a structura geografică identificată de Mackinder erau Insulele din larg: Anglia şi Japonia. Valoarea geopolitică a acestora era una secundară.

5. A 3-a structura geografică a lui Mackinder era Insulele îndepărtate de la periferie: America de Nord, cea de Sud şi Australia. Datorită izolării lor, acestea nu aveau nici o valoare geopolitică.

În 1945, America a fost singura naţiune care a ieşit întărită după terminarea devastatorului Război Mondial. Deţinând cea mai mare şi mai tehnologizată armată a momentului, SUA şi-au propus încă din prima zi de pace, să devină singura superputere mondială. Acest deziderat nu se putea materializa decât prin cucerirea Pivotului Leagănului civilizaţiei, care aparţinea URSS şi de aici a început Războiul rece, camuflat în divergenţe ideologice. Primul pas a fost împărţirea Europei în cea de Est dominată de sovietici şi cea Vestică, ocupată de SUA, Europa, constituind extremitatea vestică a Semicercului periferic interior a lui Mackinder.

A urmat decizia SUA de înfiinţare şi de super înarmare a statului Israel, pe o porţiune restrânsă din teritoriul fostei provincii arabe Palestina (care cuprindea Siria, Iordania, Irak, Liban, Israel, de azi), fapt ce a generat o lungă serie de războaie israeliano-arabe. URSS a sprijinit în contrapartidă Libia, Egiptul, Siria şi Irakul, situate şi ele pe Semicercul periferic interior. Pentru a sparge unitatea statelor arabe, SUA a luat sub protecţia sa familiile monarhice din peninsula Arabică, deţinătoare de mari resurse petroliere (Arabia Saudită, Qatar, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Oman, Kuweit).

Totodată, SUA atrase de resursele de petrol imense, au transformat Iranul (situat în centrul Semicercului periferic interior) în principala sa bază de operaţii, destinată cuceririi Pivotului Leagănului civilizaţiei de la sovietici. Până la revoluţia Islamică din 1979, bazele aeriene iraniene au găzduit avioanele americane de spionaj U-2 şi SR-71, teritoriul Iranului ca şi cel al Turciei servind pentru infiltrarea agenţilor CIA, MI-6 şi ai iranienilor, în rândul minorităților musulmane din URSS, cu scopul de a pune la cale sabotaje, de a construi depozite secrete de arme, de a recruta localnici pentru a-i angrena în războiul de guerrillă.

După schimbarea de regim de la Teheran, membrii guvernului, şefii militari şi ai serviciilor secrete iraniene, au fost evacuaţi de SUA şi au continuat să lucreze pentru CIA. Nu întâmplător, după căderea Cortinei de Fier, Azerbaidjan, Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kârkâzstan, Tadjikistan, considerate statele de la graniţa de sud a Pivotului, au ieşit printre primele din compunerea fostei URSS.

Multă lume este nedumerită cu privire la destinul tragic al poporului afgan, care a fost confruntat mai întâi cu agresiunea sovietică (1979-1989) şi ulterior cu cea americană începută în 2001 (şi legendată de CIA sub aspectul capturării lui Osama bin Laden şi a fictivei reţele Al-Qaeda). Se poate lesne observa că Afganistanul, vecin cu Iranul, reprezintă un avanpost situat în centrul Semicercului periferic interior de unde se poate accede relativ uşor în arealul Pivotului Leagănului civilizaţiei.

Concomitent cu atacurile din vest şi centru, SUA au pregătit o ofensivă şi în estul Semicercului periferic interior, ocolind teritoriul Chinei. Rezultatul a fost războiul din Coreea (1950-1953), încheiat dezastruos pentru SUA, prin separarea naţiunii coreene şi generarea timp de 6 decenii a unui focar latent de conflict, mai nou cu o componentă nucleară. Un deceniu mai târziu, SUA au reluat ofensiva în estul Semicercului periferic interior pe altă direcţie, din Vietnam şi peninsula Indochina, rezultatul fiind acelaşi ca şi în Coreea.

Partea cea mai interesantă a teoriei lui Mackinder se referă la faptul că cine stăpâneşte estul Europei are automat controlul asupra Pivotului şi prin el şi asupra Leagănului civilizaţiei. Într-un material anterior, am povestit despre scoaterea capitalismului din marea sa criză prin distrugerea cu orice preţ a socialismului la nivel global, printr-un un război secret, dus sub forma unor operaţiuni sub acoperire. Acţiunea a condus la schimbarea fundamentală a Europei de est socialiste, după principiul dominoului, prin fabricarea izbucnirii simultane a unor aparente Revoluţii. Acestea au fost urmate de o aşa zisă perioadă de tranziţie, prin care s-a consolidat ocupaţia occidentală în ţările ”de facto” cucerite, prin care s-a urmărit accelerarea procesului de disoluţie a statului.

În tot acest timp, doi comici vestiţi ai ecranelor tv româneşti, Traian Băsescu şi Titus Corlăţean, susţin că din punct de vedere strategic şi al intereselor de securitate nivelul de ambiţie al României vizează trei zone principale din vecinătate: regiunea extinsă a Mării Negre, Balcanii de Vest şi regiunea Orientului Mijlociu şi a Africii de Nord. Ca şi când n-ar şti că în 2008 SUA au intrat în cea de a treia criză, care se generalizează cu rapiditate pe plan mondial, pentru care Occidentul nu are antidot şi în care coloniile, gen România, au devenit principalele monede de schimb, în negocierile SUA cu Rusia şi China.

* Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992.